publicat in Finante
pe 21 Octombrie 2009, 16:26
In cadrul celei de-a doua reexaminari a reglementarilor financiare
aplicabile programelor finantate de UE, Comisia Europeana a lansat, la
inceputul acestei saptamani, o consultare publica. Beneficiarii si
gestionarii fondurilor europene au fost invitati sa-si exprime opiniile
cu privire la modalitatea de a creste eficacitatea regulilor in materie
de subventii si contracte. Aceasta consultare deschisa da posibilitatea
partilor interesate sa-si impartaseasca experienta pentru ca
Bruxelles-ul sa poata facilita accesul la subventii si sa simplifice
administrarea dosarelor financiare. In opinia CE, aceste aspecte sunt
cu atat mai importante cu cat Uniunea Europeana a inceput sa
pregateasca punerea in practica a unei noi generatii de programe in
2014.