Gheorghe Barba, nepot al soacrei lui Mircea Geoană, şi John Rakolta Jr., suporter din SUA al candidatului PSD la Preşedinţia României, au pus pe butuci fabrica Mefin Sinaia, pe care au cumpărat-o aproape pe nimic în urmă cu şase ani.
Odinioară, singurul producător naţional de pompe de injecţie şi unul dintre cei cinci din Europa de Est, fabrica se întinde pe un teren de 14 hectare. În timpul guvernării PSD, statul a vândut-o, contra 1,35 milioane de dolari, unei societăţi patronate de John Rakolta Jr., suporter declarat al lui Geoană şi consulul onorific al României în Detroit, numit în funcţie pe vremea când preşedintele PSD era ambasador în SUA.
Reprezentantul în România al firmei lui Rakolta este Gheorghe Barba, broker la New York şi văr al soţiei lui Mircea Geoană.
Ultimii 50 de angajaţi vor ajunge şomeri în decembrie
În noiembrie 2004, venit la Bucureşti ca să sprijine oferta de guvernare a PSD, Rakolta a promis investiţii de 20 de milioane de dolari în uzina pe care o achiziţionase la Sinaia.
De-a lungul celor şase ani pe care i-a petrecut sub patronat privat, fabrica a fost tăiată felii, vândută la kilogram şi lăsată cu 50 de angajaţi din 1.500.
Până la sfârşitul lunii viitoare, vor deveni şi ei şomeri. Rakolta şi Barba sunt membri ai Institutului Aspen din România, asociaţie condusă, de la înfiinţare până în prezent, de candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al României.
Mefin Sinaia a fost locul de muncă al unui întreg oraş
Înainte de Revoluţie şi multă vreme după, uzina Mefin Sinaia a alimentat cu pompe de injecţie toate maşinile grele din România şi a furnizat piese de schimb pentru tractoarele, camioanele şi excavatoarele pe care alte întreprinderi româneşti le exportau în lume. Fabrica integra o mică industrie metalurgică pe verticală: în prima secţie se aduceau oţel şi aluminiu, iar din ultima se scoteau pompe de injecţie.
În anii în care producea la foccontinuu, printre porţile ei treceau, zilnic, 6.000 de salariaţi. Se lucra în trei schimburi.
Mai mult de o jumătate din locuitorii oraşului Sinaia îşi câştigau existenţa în halele acestei uzine, a cărei piatră de temelie fusese pusă la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Fiindcă forţa de muncă locală era insuficientă, trenurile cărau muncitori din oraşele de aval şi amonte: compania căilor ferate amenajase special o haltă, aproape de gardul fabricii, unde, zilnic, coborau mii de navetişti.
Mefin Sinaia nu doar producea subansamble pentru motoarele diesel. Stadionul oraşului, biblioteca, secţiile unui club sportiv - de fotbal, popice, lupte, şah, sanie şi bob - dispensare medicale şi captări de apă erau administrate de uzină.
Acesta este motivul
Odinioară, singurul producător naţional de pompe de injecţie şi unul dintre cei cinci din Europa de Est, fabrica se întinde pe un teren de 14 hectare. În timpul guvernării PSD, statul a vândut-o, contra 1,35 milioane de dolari, unei societăţi patronate de John Rakolta Jr., suporter declarat al lui Geoană şi consulul onorific al României în Detroit, numit în funcţie pe vremea când preşedintele PSD era ambasador în SUA.
Reprezentantul în România al firmei lui Rakolta este Gheorghe Barba, broker la New York şi văr al soţiei lui Mircea Geoană.
Ultimii 50 de angajaţi vor ajunge şomeri în decembrie
În noiembrie 2004, venit la Bucureşti ca să sprijine oferta de guvernare a PSD, Rakolta a promis investiţii de 20 de milioane de dolari în uzina pe care o achiziţionase la Sinaia.
De-a lungul celor şase ani pe care i-a petrecut sub patronat privat, fabrica a fost tăiată felii, vândută la kilogram şi lăsată cu 50 de angajaţi din 1.500.
Până la sfârşitul lunii viitoare, vor deveni şi ei şomeri. Rakolta şi Barba sunt membri ai Institutului Aspen din România, asociaţie condusă, de la înfiinţare până în prezent, de candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al României.
Mefin Sinaia a fost locul de muncă al unui întreg oraş
Înainte de Revoluţie şi multă vreme după, uzina Mefin Sinaia a alimentat cu pompe de injecţie toate maşinile grele din România şi a furnizat piese de schimb pentru tractoarele, camioanele şi excavatoarele pe care alte întreprinderi româneşti le exportau în lume. Fabrica integra o mică industrie metalurgică pe verticală: în prima secţie se aduceau oţel şi aluminiu, iar din ultima se scoteau pompe de injecţie.
În anii în care producea la foccontinuu, printre porţile ei treceau, zilnic, 6.000 de salariaţi. Se lucra în trei schimburi.
Mai mult de o jumătate din locuitorii oraşului Sinaia îşi câştigau existenţa în halele acestei uzine, a cărei piatră de temelie fusese pusă la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Fiindcă forţa de muncă locală era insuficientă, trenurile cărau muncitori din oraşele de aval şi amonte: compania căilor ferate amenajase special o haltă, aproape de gardul fabricii, unde, zilnic, coborau mii de navetişti.
Mefin Sinaia nu doar producea subansamble pentru motoarele diesel. Stadionul oraşului, biblioteca, secţiile unui club sportiv - de fotbal, popice, lupte, şah, sanie şi bob - dispensare medicale şi captări de apă erau administrate de uzină.
Acesta este motivul
pentru care, când a venit să cumpere întreprinderea, John Rakolta Jr. a vorbit mai întâi despre relaţia pe care avea de gând s-o cultive cu localnicii.
„Ne aşteptăm ca Mefin să participare la îmbunătăţirea vieţii în comunitatea locală. Nevoile reale ale comunităţii vor face obiectul unei dezbateri. Poate comunitatea are nevoie de o echipă de fotbal sau de un spital. Putem discuta aceste lucruri, dar, cu siguranţă, compania va fi foarte, foarte implicată”, spunea Rakolta, într-un interviu din 2002. Partenerul său, Gheorghe Barba, mărea miza: „Cel mai important lucru pe care îl oferim muncitorilor, conducerii şi tuturor celor care depind de Mefin este un viitor”.
Descendent de români, republican înfocat
Nepotul unor români plecaţi în SUA la începutul secolului al XXlea, Rakolta se numără printre cei mai darnici şi consecvenţi sponsori din Michigan ai Partidului Republican. Este proprietarul companiei Walbridge Aldinger, firmă de construcţii cu o cifră de afaceri de aproape un miliard de dolari. În 1999, a fost numit consul onorific al României la Detroit, de in stalarea sa în funcţie o cu pându-se ambasadorul Mircea Geoană.
Rakolta nu a participat la privatizarea Mefin ca patron al Walbridge Aldinger, ci al unei societăţi înregistrate în paradisul fiscal din Cipru: DCI Walbridge Partners Ltd. Reprezentantul acesteia era, şi încă este, Gheorghe Barba, văr primar cu Mihaela Geoană, care se stabilise în SUA încă dinainte de 1990, unde absolvise universitatea şi lucrase ca broker la mai multe societăţi financiare din New York.
„Ne aşteptăm ca Mefin să participare la îmbunătăţirea vieţii în comunitatea locală. Nevoile reale ale comunităţii vor face obiectul unei dezbateri. Poate comunitatea are nevoie de o echipă de fotbal sau de un spital. Putem discuta aceste lucruri, dar, cu siguranţă, compania va fi foarte, foarte implicată”, spunea Rakolta, într-un interviu din 2002. Partenerul său, Gheorghe Barba, mărea miza: „Cel mai important lucru pe care îl oferim muncitorilor, conducerii şi tuturor celor care depind de Mefin este un viitor”.
Descendent de români, republican înfocat
Nepotul unor români plecaţi în SUA la începutul secolului al XXlea, Rakolta se numără printre cei mai darnici şi consecvenţi sponsori din Michigan ai Partidului Republican. Este proprietarul companiei Walbridge Aldinger, firmă de construcţii cu o cifră de afaceri de aproape un miliard de dolari. În 1999, a fost numit consul onorific al României la Detroit, de in stalarea sa în funcţie o cu pându-se ambasadorul Mircea Geoană.
Rakolta nu a participat la privatizarea Mefin ca patron al Walbridge Aldinger, ci al unei societăţi înregistrate în paradisul fiscal din Cipru: DCI Walbridge Partners Ltd. Reprezentantul acesteia era, şi încă este, Gheorghe Barba, văr primar cu Mihaela Geoană, care se stabilise în SUA încă dinainte de 1990, unde absolvise universitatea şi lucrase ca broker la mai multe societăţi financiare din New York.
LEGĂTURI. John Rakolta Jr, consulul onorific al României la Detroit şi suporterul declarat al lui Mircea Geoană, a fost dintotdeauna apropiat de PSD
Foto: Agerpres
Uzina a fost dată pe degeaba
După mai multe amânări, în 2003, în plină guvernare PSD, APAPS-ul condus de Ovidiu Muşetescu a vândut pachetul de acţiuni (80%) deţinut la Mefin Sinaia pentru 1,35 milioane de dolari către DCI Walbridge Partners. În momentul vânzării, doar valoarea contabilă (nu cea de piaţă) a activelor uzinei era de 8,3 milioane de dolari.
„Cât timp am fost eu director, numai în maşini şi utilaje investisem circa 8 milioane de dolari. Cumpărasem aparatură din Japonia şi Germania”, povesteşte Tiberiu Popescu, cel care a condus uzina între 1995 şi 2003. Gabriel Purice, membru în Consiliul de Administraţie al Mefin, până la momentul privatizării, afirmă: „Noi, cei din CA, nu doream să vindem fabrica. Simţeam că este un interes subteran”.
Concurentul la cumpărarea fabrici s-a plâns la TV
De cumpărarea Mefin Sinaia se arătase interesat şi investitorul român Ştefan Vuza, patronul grupului metalurgic A1 Impex. Suspicios faţă de felul în care se derula privatizarea, Vuza afirma la un post de televiziune: „Ne-am pus de-a curmezişul în această afacere, împotriva acestui preferat american. Este a patra licitaţie la care particip şi ştiu cum decurge o negociere. Această privatizare este stopată”.
CAIET DE SARCINI RIDICOL
Cum s-a schimbat discursul lui Barba
Deşi uzina avea nevoie de mari investiţii în retehnologizare pentru a putea produce pompe de injecţie de ultimă generaţie, APAPS a obligat DCI Walbridge Partners, prin caietul de sarcini, la cheltuieli de capital de doar 1,5 milioane de dolari (nici 2% din necesarul estimat pentru viabilizarea întreprinderii).
Alte obligaţii financiare: să investească 420.000 de dolari în programe de mediu. „Când Barba a venit la Sinaia şi a văzut prima oară uzina, i-am spus că, pentru a ajunge să fabricăm produse de clasa întâi, din punctul de vedere al calităţii, e nevoie de o investiţie de cel puţin 100 de milioane de dolari. Mi-a răspuns: «Banii nu sunt o problemă pentru noi. Putem investi chiar şi 140 de milioane de dolari».
După ce au semnat acordul de pre-privatizare, cam cu o jumătate de an înainte de a cumpăra uzina, au început să vorbească despre investiţii de doar 35 de milioane de dolari în uzină.
Abia atunci am realizat că mint. Barba e un om care, în opinia mea, minte foarte mult. Rakolta venea mai rar în Sinaia şi, parcă, minţea mai rar”, îşi aminteşte Tiberiu Popescu.
Acesta spune că, în momentul în care i-a cunoscut pe cei doi, Rakolta i l-a recomandat pe Barba drept „omul meu de încredere”.
Darurile APAPS pentru firma condusă de vărul Mihaelei Geoană nu s-au oprit aici. Potrivit surselor EVZ, cu câteva zile înainte de privatizare, statul a luat asupra sa costurile disponibilizării a 300 de muncitori, evaluate la peste 1 milion de dolari.
COMPANIE-FANTOMĂ
Cine se ascunde în spatele cumpărătorului
Pe lângă faptul că Mefin Sinaia a fost vândută de APAPS la un preţ derizoriu, iar cumpărătorii au fost obligaţi la investiţii de retehnologizare simbolice, identitatea exactă a acestora este o necunoscută! Firma către care Mefin a fost cedată de APAPS, DCI Walbridge Partners Ltd, este o societate de tip offshore, înregistrată în Cipru.
Legislaţia din această ţară le permite acţionarilor să rămână anonimi pentru publicul larg. Astfel, deşi Rakolta a jucat, pe parcursul privatizării, rolul de cumpărător al Mefin, iar vărul Mihaelei Geoană - pe cel de manager, proprietar al uzinei ar putea fi oricare dintre ei sau oricine altcineva!
Facturi enorme pentru consultanţă
O fostă angajată a Serviciului financiar al Mefin a povestit pentru EVZ că Barba avea o predilecţie pentru firmele din paradisul fiscal cipriot. Potrivit acesteia, pentru a expatria o bună parte din profit, Barba dispunea, periodic, plăţi astronomice pentru aşa-zise servicii de consultanţă către o societate numită Senika, înregistrată în insula din Mediterană.
„Nici când cumpăram oţel nu plăteam atât de mulţi bani ca atunci când achitam aceste facturi de consultanţă. Ne lua câteva zile ca să strângem numerar şi să putem face plata. Erau sume de ordinul miliardelor de lei vechi”, a relatat femeia, care a dorit să nu i se publice numele.
ULTIMUL TUN: STADIONUL
Cum „s-a privatizat” baza sportivă a oraşului
Patrimoniul uzinei cumpărate de DCI Walbridge Partners s-a rotunjit, la patru ani după privatizare, cu stadionul oraşului. În urma unei sentinţe judecătoreşti din 2007, Mefin Sinaia a primit înapoi terenul de fotbal care, anterior privatizării, trecuse în proprietatea primăriei.
Transferul bazei sportive către administraţia locală fusese realizat în 2002, printr-o decizie a Consiliului de Administraţie al Mefin, când uzina era încă de stat. „Când a aflat că am cedat stadionul primăriei, americanul a luat foc... La vremea aceea exista o prevedere legală potrivit căreia obiectivele cu caracter social puteau fi cedate administraţiei locale”, explică Gabriel Purice.
Contestând un viciu de procedură - neconvocarea tuturor membrilor AGA în momentul adoptării deciziei - patronii Mefin au reuşit să revoce hotărârea Consiliului de Administraţie din 2002 şi au redobândit stadionul în instanţă. Miza: un teren de circa 1,5 hectare, perfect plat, construibil, a cărui valoare de piaţă, în 2007, depăşea 3 milioane de euro.
DOI VERI DE STIRPE ALEASĂ
Nepoţii norocoşi ai Margaretei Costea
În urmă cu patru ani, EVZ a dezvăluit o afacere în care era implicat un alt văr de-al soţiei liderului PSD: Octavian Barba. Acesta îi vânduse Mihaelei Geoană un teren de 8.000 de mp, situat în cartierul Bucureştii Noi, la un preţ derizoriu: 48.000 de euro.
Deşi proprietăţile familiei Geoană crescuseră, terenul nu era pomenit în declaraţia de avere a preşedintelui PSD. Potrivit explicaţiilor date la acea vreme, Mihaela Geoană şi Octavian Barba doreau să construiască un cartier de case în nordul Capitalei. Octavian Barba şi directorul Mefin, Gheorghe Barba, sunt veri primari. Amândoi sunt nepoţii Margaretei Costea.
MARGARETA COSTEA şi GHEORGHE BARBA
„Pe Rakolta îl recomandă reputaţia şi integritatea
Cu Barba am o relaţie cordială”, spune Mircea Geoană despre cei doi „artizani” ai prăbuşirii Mefin Sinaia
Într-un interviu acordat EVZ, prin e-mail, preşedintele PSD spune că a ştiut că Rakolta dorea să cumpere Mefin Sinaia, dar neagă că a avut vreo implicare în această privatizare.
EVZ: Cum l-aţi cunoscut pe dl John Rakolta Jr. şi ce v-a determinat să-l propuneţi pentru poziţia de consul onorific al României în Michigan?
Mircea Geoană: Una din priorităţile mandatului meu de ambasador a fost cultivarea relaţiilor cu diaspora românească din SUA. La acea dată, România făcea eforturi de a adera la NATO în primul val de extindere al Alianţei, şi am depus eforturi susţinute să îi adun în jurul acestei cauze pe cât mai mulţi din românii din SUA.
Pe John l-am cunoscut în acest context împreună cu alţi reprezentanţi ai elitei diasporei româneşti din SUA. Ca unul dintre cei mai de succes cetăţeni americani de origine română, John a făcut parte din acest grup care a susţinut ambasada în demersurile pe lângă autorităţi şi personalităţi americane, în încercarea de a constitui un curent favorabil aderării României la NATO. Cariera sa de succes, reputaţia şi integritatea lui l-au recomandat pentru numirea de care vorbiţi.
Este important de ştiut că aceşti consuli onorifici nu costă statul român nici un ban, dimpotrivă: în multe cazuri cheltuie ei fonduri proprii pentru promovarea României. Nu în ultimul rând, vreau să menţionez că România avea un singur consulat onorific la începutul mandatului meu la Washington, iar până la finalul acestui mandat, numărul consulatelor onorifice era de aproape 20.
Dl Rakolta este sponsor al actualei dv. campanii electorale?
Nu. Dar este un susţinător şi sunt bucuros şi mândru de faptul că mă bucur de încrederea şi sprijinul lui.
Dl Rakolta a fost sponsor al campaniei PSD din 2004?
Nu a fost un sponsor, a fost un susţinător care şi-a asumat public sprijinul moral pe care îl acorda.
În ce relaţie sunteţi cu vărul soţiei dv., dl Gheorghe Barba, trezorier al Institutului Aspen?
Pe lângă relaţia profesională bună în cadrul asociaţiei, avem o relaţie cordială, de amiciţie.
Aţi făcut vreodată afaceri cu dl Barba?
Nu.
Domnii Rakolta şi Barba s-au cunoscut prin intermediul dv.?
Atât dl Rakolta, cât şi dl Barba sunt cetăţeni americani de origine română care fie s-au născut în SUA, fie se află acolo de zeci de ani. Nu ştiu exact când şi unde s-au întâlnit. Pe de altă parte, în timpul mandatului meu la Washington am căutat în mod deliberat să fac din ambasadă o platformă de cunoaştere reciprocă pentru întreaga diaspora română. A fost un demers menit să facă mai coezivă acţiunea diasporei. Indiferent de modul în care cei doi s-au cunoscut, vă pot garanta că nu am avut nimic de-a face cu modul în care a evoluat relaţia dintre cei doi ulterior.
Atunci când Mefin Sinaia a fost vândută de statul român, eraţi membru al guvernului. Aţi ştiut de intenţia dlui Rakolta de a achiziţiona această uzină?
Ştiam de asta în măsura în care această tranzacţie s-a discutat într-una din sutele de şedinţe de guvern la care am participat şi eu.
Aţi fost în vreun fel implicat în această privatizare?
MAE nu se ocupa de privatizări nici atunci şi nici acum.
Din ce raţionament i-aţi cooptat în Institutul Aspen pe Gheorghe Barba şi pe fratele soţiei dv., Ionuţ Costea?
Nu îmi aparţine mie, în exclusivitate, decizia de a coopta pe cineva anume în institut. Ca şi celelalte Institute Aspen din lume, şi ca alte instituţii pe care le conduc (Senatul, PSD) Institutul Aspen România este o organizaţie democratică, are un consiliu în care se discută problemele de apartenenţă şi cooptarea de noi membi, în funcţie de experienţa şi statutul moral şi profesional al acestora.
În ambele cazuri, experienţa acumulată şi validată de poziţiile pe care le-au ocupat cu succes aceşti domni, în companii de renume internaţional, îi recomandă pentru Institutul Aspen România şi pentru multe alte organizaţii de acest gen.
„ASPENUL ROMÂNESC”
Barba e trezorier, Rakolta membru simplu
Fondat în 1949, Institutul Aspen îşi are originile în localitatea cu acelaşi nume din statul american Colorado şi reuneşte, în principal, patroni sau directori de mari companii.
„Misiunea Institutului Aspen este de a maximiza impactul social al calităţilor de «leadership». De a face, în primul rând, liderii să reflecteze asupra rolului lor în societate”, spune Andrei Ţărnea, directorul executiv al biroului Aspen din România.
În ciuda celor şase decenii de existenţă, institutul a făcut paşi timizi în exteriorul SUA. Până acum trei ani, în lume mai funcţionau cinci centre Aspen: în Germania, Franţa, Italia, Japonia şi India. Institutul şi-a deschis un birou în Bucureşti în decembrie 2006.
De la înfiinţare şi până azi, preşedinte a fost Mircea Geoană. Printre membrii fondatori ai Aspen Romania îi găsim pe directorul Mefin Sinaia, Gheorghe Barba, care ocupă funcţia de trezorier, pe John Rakolta Jr. şi pe Ionuţ Costea - fratele Mihaelei Geoană. Societatea Mefin Sinaia s-a numărat şi ea printre fondatorii Aspen România.
Acelaşi statut l-a avut şi Raiffeisen Bank, companie a cărei divizie, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, în 2006, era condusă de Ionuţ Costea. Potrivit datelor de la Judecătoria sectorului 1, iniţial, biroul român al Institutului Aspen a funcţionat într-un apartament cu patru camere din strada Uruguay, pe care, în 1988, Ionuţ Costea şi Mihaela Geoană l-au primit gratuit
de la părinţi. (A contribuit Cristi Ciupercă)
OSANALE PENTRU CANDIDAT
Sprijinul consulului în campania din 2004
În campania pentru alegerile generale de acum cinci ani, Rakolta nu a uitat să sprijine regimul care îi dăduse aproape gratis unul dintre cei mai mari producători de pompe de injecţie din Europa de Est.
Rakolta: „Îl ştiu pe Mircea Geoană, ştiu omul, ştiu cât de cinstit e”
În 2004, consulului i s-au deschis uşile emisiunii „Naşul” de la B1TV. Necenzurat de moderatorul Radu Moraru, Rakolta afirma:
„Am venit aici să am şi eu un cuvânt de spus în aceste alegeri. Sunt foarte interesat de alegeri. Îl ştiu pe Mircea Geoană de ceva vreme şi sunt foarte, foarte impresionat de acest om. El e unul dintre motivele- cheie pentru care am venit în România. Nu mi-e ruşine să spun cine e candidatul pe care îl sprijin în aceste alegeri. (...) Ştiu omul. Ştiu cât de muncitor e, cât de cinstit e, cum e văzut în Vest, cum se înconjoară de oameni sclipitori, cât de pregătit e în toate privinţele. (…) În 2000, schimbarea a prins avânt şi au apărut primele rezultate. Întrebarea este dacă acest partid (PSD - n.r.) poate continua schimbarea încă 4 ani. Eu cred că poate”.Laudele consulului pentru Geoană se lăfăiau şi în paginile ziarului „Adevărul”.
Cu puţine zile înainte de alegerile din 28 noiembrie, în acest cotidian apărea un interviu publicitar în care discursul lui Rakolta îşi ascuţea accentele: „Mircea Geoană este cel mai potrivit om din lume pentru ceea ce România are de făcut acum”.
Rakolta este şi astăzi unul dintre susţinătorii oficiali ai candidatului PSD la funcţia de preşedinte al României, fiind, de altfel, prezentat şi pe siteul de campanie al lui Geoană.
DIRECTORUL-CALAMITATE
Şase ani cu Barba: greve, amenzi şi concedieri
Când încă nu erau patroni ai societăţii, timp de opt luni, din februarie până în decembrie 2002, Rakolta şi Barba au implementat un „program pilot pentru îmbunătăţirea activităţii Mefin”. Consecinţele au fost dezastruoase. Fabrica a înregistrat o pierdere de 2,8 milioane de lei. În anul anterior, obţinuse profit de 4,8 milioane de lei. Pierderile au continuat în anii de după privatizare, pe măsură ce numărul lucrătorilor s-a redus constant.
Sute de litigii de muncă, negocieri salariale tergiversate, greve, mitinguri şi ameninţări voalate cu concedierea au marcat relaţia dintre angajaţi şi angajator, în cei şase ani de când vărul Mihaelei Geoană s-a instalat la şefia Mefin. Inspecţia muncii a amendat societatea în repetate rânduri, dar asta nu l-a convins pe Barba să-şi revizuiască stilul de lucru.
Vezi aici adresă de la Inspecţia Muncii
„Felierea” fabricii în trei SRL-uri
„Cred că, de la privatizare până în prezent, s-a ajuns la conflicte de muncă de ordinul sutelor cu conducerea Mefin. Sunt foarte multe procese pe rol, la Tribunalul Prahova”, spune Gigel Solomon, liderul sindicatului SITEC, afiliat la CNSRL Frăţia.
Ultima decizie luată de vărul Mihaelei Geoană: desfiinţarea tuturor posturilor din societate. O parte dintre salariaţi au ajuns în şomaj, iar alţii au fost transferaţi la trei SRL-uri: Mefin Admin, Mefin Manufacturing şi Mefin Trading.
Acţionarii celor trei SRL-uri sunt directoarele de producţie, de resurse umane şi de IT ale societăţii, astfel încât Barba nu mai are nicio legătură cu salariaţii pe care i-a preluat, odată cu fabrica, în urmă cu şase ani.
Angajaţii care au refuzat să fie mutaţi la cele trei SRL-uri, 44 la număr, au primit preaviz de concediere pe 23 noiembrie 2009. Peste o lună îşi vor pierde locul de muncă.
„La disponibilizare, în loc să ne acorde între 6 şi 12 salarii compensatorii, vor să ne dea doar unul. Concedierea este ilegală. O vom ataca în instanţă”, spune Gheorghe Tudor, preşedintele Sindicatului Unic, afiliat la Cartel Alfa.
Vezi aici notificare concedieri colective
„Am crezut că sunt oameni serioşi”
Relaţia cu comunitatea locală a curs în acelaşi registru: „A fost foarte proastă. Ne-au minţit permanent. La început, am fost optimişti, crezând că, dacă sunt americani, sunt oameni serioşi. Dar nu sunt. Nu i-a interesat deloc acea fabrică, nu au făcut niciun fel de investiţii, au pus-o pe butuci, au terminat-o”, declară primarul liberal Vlad Oprea.
Biroul de presă al Primăriei Sinaia completează: „Au promis că vor construi locuinţe pentru angajaţii Mefin, dar nu au făcut nici măcar una. Cetăţenii au reclamat în repetate rânduri, în scris, dezinteresul conducerii Mefin faţă de comunitate şi, mai ales, absenţa unui plan de redresare a societăţii. (...) Populaţia oraşului a scăzut semnificativ în urma restrângerii activităţii uzinei”.
În urmă cu patru luni, după ce conducerea Mefin sistase alimentarea cu apă a unui cartier, primarul Oprea reacţiona: „Valorificarea fierului vechi, vânzarea utilajelor (...) au reprezentat, după cum ştiţi, principalele decizii manageriale ale investitorilor americani”. Ion Dilirici, preşedintele PSD Sinaia, pretinde că privatizarea a fost benefică pentru localitate.
„A fost pozitivă”, spune Dilirici, după secunde bune în care insistă că nu e el cel mai în măsură să facă această apreciere.
Deşi EVZ a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu Gheorghe Barba, acesta a refuzat dialogul, transmiţând, prin intermediul secretarei sale, că e foarte ocupat. Barba nu a răspuns nici la întrebările pe care EVZ i le-a trimis pe email. (A contribuit Liviana Rotaru)
OSANALE PENTRU CANDIDAT
Sprijinul consulului în campania din 2004
În campania pentru alegerile generale de acum cinci ani, Rakolta nu a uitat să sprijine regimul care îi dăduse aproape gratis unul dintre cei mai mari producători de pompe de injecţie din Europa de Est.
Rakolta: „Îl ştiu pe Mircea Geoană, ştiu omul, ştiu cât de cinstit e”
În 2004, consulului i s-au deschis uşile emisiunii „Naşul” de la B1TV. Necenzurat de moderatorul Radu Moraru, Rakolta afirma:
„Am venit aici să am şi eu un cuvânt de spus în aceste alegeri. Sunt foarte interesat de alegeri. Îl ştiu pe Mircea Geoană de ceva vreme şi sunt foarte, foarte impresionat de acest om. El e unul dintre motivele- cheie pentru care am venit în România. Nu mi-e ruşine să spun cine e candidatul pe care îl sprijin în aceste alegeri. (...) Ştiu omul. Ştiu cât de muncitor e, cât de cinstit e, cum e văzut în Vest, cum se înconjoară de oameni sclipitori, cât de pregătit e în toate privinţele. (…) În 2000, schimbarea a prins avânt şi au apărut primele rezultate. Întrebarea este dacă acest partid (PSD - n.r.) poate continua schimbarea încă 4 ani. Eu cred că poate”.Laudele consulului pentru Geoană se lăfăiau şi în paginile ziarului „Adevărul”.
Cu puţine zile înainte de alegerile din 28 noiembrie, în acest cotidian apărea un interviu publicitar în care discursul lui Rakolta îşi ascuţea accentele: „Mircea Geoană este cel mai potrivit om din lume pentru ceea ce România are de făcut acum”.
Rakolta este şi astăzi unul dintre susţinătorii oficiali ai candidatului PSD la funcţia de preşedinte al României, fiind, de altfel, prezentat şi pe siteul de campanie al lui Geoană.
DIRECTORUL-CALAMITATE
Şase ani cu Barba: greve, amenzi şi concedieri
Când încă nu erau patroni ai societăţii, timp de opt luni, din februarie până în decembrie 2002, Rakolta şi Barba au implementat un „program pilot pentru îmbunătăţirea activităţii Mefin”. Consecinţele au fost dezastruoase. Fabrica a înregistrat o pierdere de 2,8 milioane de lei. În anul anterior, obţinuse profit de 4,8 milioane de lei. Pierderile au continuat în anii de după privatizare, pe măsură ce numărul lucrătorilor s-a redus constant.
Sute de litigii de muncă, negocieri salariale tergiversate, greve, mitinguri şi ameninţări voalate cu concedierea au marcat relaţia dintre angajaţi şi angajator, în cei şase ani de când vărul Mihaelei Geoană s-a instalat la şefia Mefin. Inspecţia muncii a amendat societatea în repetate rânduri, dar asta nu l-a convins pe Barba să-şi revizuiască stilul de lucru.
Vezi aici adresă de la Inspecţia Muncii
„Felierea” fabricii în trei SRL-uri
„Cred că, de la privatizare până în prezent, s-a ajuns la conflicte de muncă de ordinul sutelor cu conducerea Mefin. Sunt foarte multe procese pe rol, la Tribunalul Prahova”, spune Gigel Solomon, liderul sindicatului SITEC, afiliat la CNSRL Frăţia.
Ultima decizie luată de vărul Mihaelei Geoană: desfiinţarea tuturor posturilor din societate. O parte dintre salariaţi au ajuns în şomaj, iar alţii au fost transferaţi la trei SRL-uri: Mefin Admin, Mefin Manufacturing şi Mefin Trading.
Acţionarii celor trei SRL-uri sunt directoarele de producţie, de resurse umane şi de IT ale societăţii, astfel încât Barba nu mai are nicio legătură cu salariaţii pe care i-a preluat, odată cu fabrica, în urmă cu şase ani.
Angajaţii care au refuzat să fie mutaţi la cele trei SRL-uri, 44 la număr, au primit preaviz de concediere pe 23 noiembrie 2009. Peste o lună îşi vor pierde locul de muncă.
„La disponibilizare, în loc să ne acorde între 6 şi 12 salarii compensatorii, vor să ne dea doar unul. Concedierea este ilegală. O vom ataca în instanţă”, spune Gheorghe Tudor, preşedintele Sindicatului Unic, afiliat la Cartel Alfa.
Vezi aici notificare concedieri colective
„Am crezut că sunt oameni serioşi”
Relaţia cu comunitatea locală a curs în acelaşi registru: „A fost foarte proastă. Ne-au minţit permanent. La început, am fost optimişti, crezând că, dacă sunt americani, sunt oameni serioşi. Dar nu sunt. Nu i-a interesat deloc acea fabrică, nu au făcut niciun fel de investiţii, au pus-o pe butuci, au terminat-o”, declară primarul liberal Vlad Oprea.
Biroul de presă al Primăriei Sinaia completează: „Au promis că vor construi locuinţe pentru angajaţii Mefin, dar nu au făcut nici măcar una. Cetăţenii au reclamat în repetate rânduri, în scris, dezinteresul conducerii Mefin faţă de comunitate şi, mai ales, absenţa unui plan de redresare a societăţii. (...) Populaţia oraşului a scăzut semnificativ în urma restrângerii activităţii uzinei”.
În urmă cu patru luni, după ce conducerea Mefin sistase alimentarea cu apă a unui cartier, primarul Oprea reacţiona: „Valorificarea fierului vechi, vânzarea utilajelor (...) au reprezentat, după cum ştiţi, principalele decizii manageriale ale investitorilor americani”. Ion Dilirici, preşedintele PSD Sinaia, pretinde că privatizarea a fost benefică pentru localitate.
„A fost pozitivă”, spune Dilirici, după secunde bune în care insistă că nu e el cel mai în măsură să facă această apreciere.
Deşi EVZ a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu Gheorghe Barba, acesta a refuzat dialogul, transmiţând, prin intermediul secretarei sale, că e foarte ocupat. Barba nu a răspuns nici la întrebările pe care EVZ i le-a trimis pe email. (A contribuit Liviana Rotaru)
GREVĂ. Unul dintre multe proteste ale salariaţilor Mefin faţă de politica managerială a lui Gheorghe Barba
TĂCERE TOTALĂ
„Maniere diplomatice”
Contactat de EVZ, John Rakolta Jr. a sugerat să i se trimită orice întrebare pe adresa de e-mail a Consulatului Onorific al României din Detroit. Timp de patru luni, nu a dat niciun răspuns.
Obosită de insistenţele EVZ, secretara sa, Gabriela Ban, a mărturisit: „A văzut întrebările, ştie de ele, dar cred că nu vrea să vă răspundă”.
Consulatul Onorific din Detroit funcţionează în sediul Walbridge Aldinger, firmă care a pus pe butuci Mefin Sinaia. Lui Andrei Pleşu, cel care a condus diplomaţia românească în 1999, numele lui John Rakolta Jr. nu-i spune nimic.
„Nu pot să zic că asta (numirea de consuli onorifici – n.r.) a fost una dintre problemele arzătoare a anilor când am fost eu ministru de externe. Nu asta aveam noi ca mare problemă politică şi administrativă. Nu-i exclus să fi fost printre ei şi oameni mai cumsecade sau mai puţin cumsecade. Unii dintre ei nu erau nişte îngeri care voiau să facă bine. Îşi aranjau şi propriile lor ape”.
ACTIVIŞTI DE CARIERĂ
Familia Rakolta, între Adolf Hitler şi Al Bundy
Conexiunile lui John Rakolta Jr. cu Partidul Republican sunt ilustre, împletind legăturile financiare cu cele de sânge. Soţia lui John Rakolta Jr. este fosta cumnată a lui Scott Romney, fratele lui Mitt Romney - cel mai bine cotat candidat, după John McCain, în cursa internă a Partidului Republican pentru desemnarea candidatului la prezidenţialele din 2008. Rakolta a condus campania lui Romney. Figură cunoscută la nivel naţional, Mitt Romney a fost şeful Comitetului de Organizare a Olimpiadei de Iarnă din Salt Lake City (2002) şi a deţinut funcţia de guvernator al statului Massachusetts între 2003 şi 2007.
INFLUENT. John Rakolta Jr. a condus campania lui Mitt Romney (stânga)
John Rakolta Jr. se numără printre cei mai importanţi contributori ai Partidului Republican din Michigan, vărsând, anual, zeci de mii de dolari în conturile acestei formaţiuni politice. Associated Press scrie că, în 2006, Rakolta a finanţat apariţia unei reclame cu mesaj rasial în paginile Michigan Chronicle, un cotidian adresat populaţiei afro-americane din zona Marilor Lacuri.
Reclama, care conţinea o poză de-a lui Adolf Hitler şi o svastica, îi îndemna pe alegătorii de culoare să nu-şi dea votul democratei Jennifer Granholm, guvernatorul în funcţie, care ar fi avut înclinaţii naziste. Rakolta şi-a regretat ulterior iniţiativa, care i-a adus importante prejudicii de imagine şi niciun beneficiu concret. Granholm a continuat la conducerea statului Michigan.
„Asshole of the Month”
Soţia lui Rakolta, Terry, a câştigat notorietate de-a lungul şi de-a latul SUA în 1989 când a condus o campanie de boicotare a postului de televiziune FOX, care difuza serialul „Familia Bundy”, considerat jignitor faţă de valorile familiei tradiţionale.
Ofensiva puritană a lui Terry Rakolta a avut un efect opus celui aşteptat, contribuind la longevitatea sitcomului cu Al şi Peggy în rolurile principale. Pentru declanşarea acestui scandal, publicaţia pornografică „Hustler” a declarat-o pe soţia lui Rakolta „Nesuferita Lunii” („Asshole of the Month”).
Sursa: evz.ro
