Cauta in blog

luni, 4 ianuarie 2010

Maxim 3 tichete valorice pentru cumpărarea unui autovehicul nou prin Programul “Rabla” în 2010

Prima de casare destinata autovehiculelor, valabila in anul 2010 pentru Programul “Rabla”, va fi de 3.800 lei, aceeasi valoare nominala ca in 2009, prevede Ghidul de finantare publicat in Monitorul Oficial nr. 921 din 29 decembrie 2009, aprobat de catre ministrul Mediului, Laszlo Borbely, prin Ordinul nr. 1683.

Potrivit documentului, pentru achizitionarea unui autovehicul nou se pot utiliza, de la 1 ianuarie 2010, unul, doua sau cel mult 3 tichete valorice. Valoarea nominala a tichetului valoric se scade de catre producatorul validat din pretul de comercializare al autovehiculului nou, diferenta fiind asigurata de catre proprietarul inscris din surse financiare proprii, inclusiv credite bancare sau prin finantare in baza unui contract de leasing financiar.
Perioada de organizare a sesiunii de validare se aproba prin dispozitia scrisa a presedintelui Autoritatii, care se publica pe pagina de internet a institutiei, cu cel putin cinci zile inainte de data deschiderii sesiunii propriu-zise. Potrivit datelor Administratiei Fondului de Mediu (AFM), Programul “Rabla” a fost realizat in proportie de 65% din totalul celor 50.000 autoturisme destinate persoanelor fizice in anul 2009, fiind scoase din uz 32.327 de unitati.
În total, in intervalul 2004-2009, au fost scoase din uz aproximativ 107.000 masini vechi.

financiarul.ro